La nivel global femeile sunt considerate drept unul dintre grupurile vulnerabile ale populației, deși contribuția lor la dezvoltarea societăților este mult mai mare decât ar părea. Vulnerabilitatea femeilor rurale este și mai mare și se explică atât prin factori obiectivi, de mediu (condițiile în care acestea locuiesc), dar și prin factori de ordin social. În Republica Moldova femeile din mediul rural constituie aproape 30% din populația țării și 51% din populația stabilă din mediul rural, iar printre factorii principali ai vulnerabilității acestora sunt atât factori economici, cât și sociali.
Cum decurge o zi ordinară din viața unei femei din mediul rural? La ce oră se trezește, cu ce gânduri, idei, planuri și vise trăiește? Reușesc femeile din sate să obțină în familie și în societate poziții egale în raport cu bărbații, să depășească prejudecățile și limitele care le sunt impuse adesea de societate? Întrebări pe care ni le punem permanent, dar de fiecare dată primim un răspuns evaziv.
Ce știu să facă femeile de la țară? Știu să facă totul- să sape, să lustruiască casa și să gătească fel de fel de bucate gustoase. Vorbim despre femeile din satele noastre, așa cum pe 15 octombrie este Ziua Mondială a Femeilor din Mediul Rural. Deși au pe umeri o sumedenie de griji, acestea nu uită niciodată să rămână înțelepte, blânde și gata mereu să-i susțină pe cei dragi. Deci nu e de mirare că bărbații din preajma lor spun, că idealul lor feminin este anume femeia de la sat.
Cu prilejul acestei sărbători, vă aducem calde și sincere felicitări, urări de săntate, viață lungă și belșug, să fiți sănătoase și să aveți aprecierea de la cei dragi inimii!
Veșnicia s-a născut la sat, iar femeile de la țară merită toată recunoștința și admirația noastră.