Clubul Femeilor "INSPIRAŢIE"

среда, 24 августа 2016 г.

Training-ul "Dezvoltarea turismului local-oportunitate de creştere economică", din cadrul proiectului "Aici, ca la bunici"

  La 19 august 2016, în incinta Bibliotecii publice pentru copii din localitatea Oxentea, a avut loc Training-ul „Dezvoltarea turismului local-oportunitate de creştere economică”, din cadrul proiectului „Aici, ca la bunici”. Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia Obştească Clubul Femeilor „Inspiraţie”, cu suportul Centrului de Informare pentru Autorităţile Locale. 



  Directorul de proiect, dna. Rodica Buzilă, a descris proiectul nominalizat, evidenţiind obiectivele, scopul şi aşteptările acestuia. La training au fost invitaţi să participe primarul de Oxentea, dl Valeriu Rusu, şefa Direcţiei cultură şi turism, dna Maria Perciuleac şi dl Sergiu Grigoriev, secretarul consiliului raional Dubăsari. Dna Perciuleac le-a vorbit celor prezenţi despre oportunităţile şi facilităţile pentru dezvoltarea turismului rural în localităţile din raionul Dubăsari, noţiunea de agroturism- ca afacere de familie, calitatea atractivităţii acesteea, dotarea gospodăriilor cu cele necesare pentru iniţierea unei afaceri turistice şi abilităţile de ospitalitate. Despre ce trebuie să întreprindem ca turiştilor să le fie comod şi plăcut să se cazeze într-o gospodărie din mediul rural avînd ca scop notoriu, calitatea serviciilor prestate. Totodată, dumneaei a enumerat ofertele turistice, punînd accent pe agrogastronomie, turismul în gospodăria agricolă, vînzări directe de produse agricole către turişti, organizarea activităţilor sportive în mediul rural, excursiile pe domeniul agricol şi etnografia. Nu în ultimul rînd, s-a discutat pe marginea alegerii tipului de cazare și a tipului de echipare a camerelor sau spațiilor. 
  Dl Sergiu Grigoriev a menţionat despre importanţa şi modul de promovare a gospodăriilor agroturistice şi despre paşii iniţiaţi corect ca o astfel de afacere să activeze legal în Republica Moldova. La final, cei implicaţi în proiect, au stabilit lista de propuneri pentru iniţierea serviciilor de cazare şi alimentare a turiştilor în localitate.



  De asemenea participanții au discutat și despre planurile de viitor pentru dezvoltarea turismului rural la Oxentea, ca destinație turistică, despre tradițiile satului, despre Muzeul satului, care ar fi o filă a istoriei localității ce necesită promovare și extindere. 

  Urmează să depunem efort, muncă și succesul nu va întîrzia să vină!




воскресенье, 24 июля 2016 г.

Anunț de selectare a 10 beneficiari pentru proiectul „AICI CA LA BUNICI”

   AO Clubul Femeilor INSPIRAȚIE este în căutarea a 10 familii din localitate, care doresc să beneficieze absolut gratuit de informație și instruiri în domeniul dezvoltării turismului local și oportunități de găzduire a turiștilor în cadrul proiectului „AICI CA LA BUNICI”, finanțat de Centrul de Informare pentru Autoritățile Locale.

  Dezvoltarea turismului în localitate va fi o oportunitate bună pentru ei de ași îmbunătăți situația financiară familiară. Am dori mai mulți turiști să vină la noi în localitate, iar la plecare să cunoască nu doar locurile frumoase. Vizitînd localitatea noastră, turiștii vor învăța să prepare bucate tradiționale specifice zonei, vor învăța cîte ceva din meșteșugurile populare, vor participa, după sezon, la diferite activități agricole: îngrijirea animalelor domestice, strîngerea roadei, prelucrarea strugurilor și prepararea vinului tradițional de casă, etc. Inițial dorim să atragem în astfel de activități 10 gospodării din Oxentea.
  Partea inovativă a ideiei noastre este că vara, în perioada vacanțelor, să organizăm nu doar primirea turiștilor, dar și organizarea Taberelor de vară pentru grupe mici de copii (3-6 persoane), părinții cărora sunt la serviciu. Aici cu ei se vor organiza activități educative foarte interesante. În comparație cu Taberele de vară obișnuite, la noi copiii vor vedea singuri de unde este laptele pe care îl consumă, unde și cum cresc fructele și legumele, cum pot pescui pește în rîu, etc. Este o experiență foarte bună și utilă pentru copiii din oraș. 
  Cei selectați vor beneficia de un training cu tema ”Dezvoltarea turismului local – oportunitate de creștere economică”. La aceast training dorim să aducem la cunoștința beneficiarilor despre oportunitățile care le oferă dezvoltarea turismului rural nu doar localității, dar și fiecărui prestator de servicii în domeniu.
   La training vom  avea invitați de la Direcția raională Cultură și Turism, care vor prezenta informația de rigoare. De asemenea se va răspunde și la întrebările apărute pe parcurs.
   Vom desfășura un  atelier de instruire IT: ”Promovarea valorilor turistice locale”. Membrii echipei  și beneficiarii vor face poze, filmări ale locurilor pitorești, a gospodăriilor, ca mai apoi beneficiarii proiectului să fie instruiți cum să monteze un video și cum să-l plaseze pe rețelele IT pentru  promovare.
   Ultima activitate culturală ”La Nistru, la mărgioară”, ce va avea loc pe 28 august  în parcul localității, vom promova tradițiile și obiceiurile locale, vor evalua artiștii amatori din localitate, vom promova bucatele culinare tradiționale în cadrul unei expoziții cu degustare.
   Toate cheltuielele ce țin de desfășurarea activităților, filmări, foto, promovare IT,   vor fi din contul organizatorilor proiectului.
   Data limită de aplicare este 31 iulie 2016.

  

















 Pentru informații suplimentare apelați numărul de telefon 079098652, 
Buzila Rodica, coordonator de proiect.









пятница, 27 мая 2016 г.

Academia de Dezvoltare Locală (II) – a doua instruire.

În perioada 25-27 mai 2016 suntem la a doua ediție a Micii Academii pentru Dezvoltare Locală. Al doilea modul din cadrul instruirii participă reprezentanții APL-urilor și ONG-urilor din câteva localități: Bilicenii Vechi, Boșcana, Cobîlea, Costuleni, Coșnița, Dubăsarii-Vechi, Izbiște, Lozova și Oxentea. În prima zi participanții au venit cu temele pentru acasă bine pregătitie și au prezentat rapoartele localităților.
Realizarea rapoartelor a fost etapă importantă din cadrul instruirii și este realizată de către un grup (aproximativ 5-10 persoane) din fiecare localitate care participă la training. Fiecare raport trebuia să conțină:
  • harta resurselor
  • descrierea localității, amplasarea geografică, resursele naturale și culturale, locuri importante, clădiri, păduri, pajiști, râuri
  • prezentarea instituțiilor, organizațiilor, întreprinderilor, grupurilor informale, liderilor, artiștilor etc
  • explicarea importanței diferitor resurse instituționale
  • enumerarea canalelor de informare-promovare și a locurilor care pot fi utilizate și multe alte aspecte importante privind localitățile.
Ținem să menționăm faptul că raportul este o etapă importantă dat fiind faptul ca prin acestea participanții au determinat harta resurselor. Lucrul asupra dezvoltării comunitare începe de la crearea Hărții Resurselor. Harta resurselor se concentrează pe identificarea stării existente și determină, ce resurse sunt deținute de către comunitate și care din ele pot ajuta la rezolvarea problemelor și atingerea obiectivelor.























суббота, 12 марта 2016 г.

Oxentencele în ritm de ZUMBA

   Recent, fetele şi femeile din Oxentea au avut posibilitatea de a-şi petrece timpul liber într-un mod inedit. Voluntarele Corpului Păcii le-a oferit o lecţie de dans ZUMBA. Am petrecut o seară perfectă împreună şi am convenit să ne întîlnim cu aceeaş ocazie şi în timpul apropiat. 






   Dansul a demonstrat, că ne poate apropia şi poate fi util în acelaş timp. Mulţumim, fetelor! Ne revedem la sala de fitness!

Поиск по этому блогу