Concurs de oferte pentru procurarea echipamentului.
Acest proiect este finanțat de UE, cofinanțat de
Suedia și finanțat prin intermediul FEE.
Procurarea
echipamentului are loc în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la
dezvoltarea economică și socială din Republica Moldova”, finanțat de către
Uniunea Europeană, cofinanțat de Suedia, prin intermediul Fundației Est
Europene.
Cadrul general
Asoсiaţia
Obştească Clubul Femeilor “INSPIRAŢIE” este o organizaţie necomercială locală
fondată în 2011 cu sediul în sat. Oxentea, r. Dubăsari. Misiunea asociației este de a identifica şi a
contribui la soluţionarea problemelor cu care se confruntă femeile din mediul
rural prin promovarea acestor probleme pe agendele de lucru și Planul de
activitate ale Autorităților Publice Locale, susținerea inițiativelor de interes social, parvenite
din partea organizației noastre.
Scopul concursului:
Scopul general al anunțului este identificarea și selectarea celei mai bune oferte comerciale pentru achiziționarea a 1 (una) buc. laptop 1 (una) buc. imprimantă multifuncţională Laser color 1 (una) buc. pentru oficiul asociației. În acest context, Asoсiaţia Obştească Clubul Femeilor “INSPIRAŢIE” solicită oferte de prețuri pentru tehnică/echipament IT:

A. 1 (una)
buc. laptop, ASUS
X507UA, conform următoarelor
specificații tehnice:
– DDR4;
– capacitate HDD: SSD 256 GB;
– procesor Intel Core i3-8130U 2.2-3.4Ghz
– diagonala monitor: 15.6” Full HD;
– rezoluție: 1366x768
– bluetooth, Wi-Fi, camera Web HD, cititor carduri, HDMI, DVD-RW, 3 porturi
USB;
– mouse USB (1 buc.);
– geantă tip rucsac (1 buc.).
B. 1 (una) buc. imprimantă
multifuncţională color, conform următoarelor specificații tehnice:
– format: A4;
– tehnologie de imprimare: laser;
– inclusiv Duplex;
– tip imprimare: color;
Criterii de selecție a companiei:
1) Experienţa companiei candidate (prezenţa pe piaţă, clienţi fideli/referinţe);
2) Condițiile și termenii de garanție, livrare și plată;
3) Preţ competitiv, inclusiv cu respectarea raportului preţ/calitate. 4) Oferta financiară la tarife indicate separat cu TVA și fără TVA în MDL cu indicarea reducerii oferite de furnizor.

Dosarul
de aplicare va fi completat în limba română și expediat prin email la adresa: clubulfeme@gmail.com cu mențiunea ”Ofertă tehnică/echipament IT”.
Termenul limită de
expediere a ofertelor comerciale este 25 ianuarie 2019, inclusiv.
Detalii pot fi obţinute telefonic la numărul 079098652, persoana de contact:
Buzila Rodica, director executiv.
Doar
companiile selectate vor fi contactate.
Vă
mulţumim pentru participare la concurs!
Комментариев нет:
Отправить комментарий