Clubul Femeilor "INSPIRAŢIE"

четверг, 28 июня 2012 г.

Training la Oxentea
în cadrul proiectului "Reţeaua de Avocaţi în domeniul Violenţei în Familie"
 Pe 27 iunie 2012 AO Clubul Femeilor "INSPIRAŢIE" a găzduit un seminar organizat de Asociaţia Împotriva Violenţei "Casa Mărioarei". La seminar au fost invitate mai multe persoane  responsabele de prevenirea şi combaterea cazurilor de violenţă în familie în localitatea noastră, cît şi reprezentanţi ai societăţii civile. 
Pentru început Elena Burca, Preşedinta Asociaţiei Împotriva Violenţei "Casa Mărioarei", a informat participanţii despre scopul şi obiectivele acestui proiect, implementat cu susţinerea financiară a Programului de Granturi pentru Democraţie a Ambasadei S.U.A. 





Mai apoi, psihologul Tatiana Miteliova, ne-a explicat care sunt tipurile de violenţă în familie şi care sunt efectele psihologice a violenţei asupra victimilor. Despre Legislaţia Republicii Moldova privitor violenţei domestice ne-a relatat Olga Ojog. 
Între participanţii la seminar şi moderatoare a pornit un dialog captivant, deoarece a fost pusă în discuţie o problemă ce există şi în localitatea noastră. Poliţistul de sector, Veaceslav Chirilov, a relatat mai multe cazuri înregistrate, dar şi a vorbit despre problemele cu care se confruntă atunci, cînd trebue să aplice Legea 45, care se referă la violenţa domestică. Cu toate acestea dumnealui s-a arătat interesat de identificarea soluţiilor de rezolvare a problemei şi a promis că va conlucra împreună cu membrele Clubului în acest scop. 
În acelaş timp membrele Clubului Femeilor au decis să fie mai hotărîte şi să întreprindă mai multe activităţi în privinţa informării a cît mai multor femei din localitate, organizînd pentru ele seminare, mese rotunde şi discuţii individuale. Una din aceste activităţi urmează să aibă loc chear duminică, 1 iulie, la ora 16.00 la sediul Clubului Femeilor.


Rodica Buzila,
Director executiv al Clubului Femeilor "INSPIRAŢIE"

Поиск по этому блогу