Clubul Femeilor "INSPIRAŢIE"

среда, 15 октября 2014 г.

15 octombrie - este Ziua Internațională a Femeilor din mediul rural!


FELICITARE


La 15 octombrie se marchează, la nivel mondial, Ziua Internațională 
a Femeilor din mediul rural.



Ziua internațională a femeilor din mediul rural a fost marcată, pentru prima dată, la 15 octombrie 2008, după adoptarea de către Adunarea Generală a ONU a Rezoluției 62/136 din 18 decembrie 2007.Ideea celebrării, în fiecare an, a unei Zile mondiale dedicate femeilor din mediul rural s-a conturat cu prilejul unei Conferințe a ONU pentru femei, care a avut loc la Beijing, în septembrie 1995. Propunerile pentru organizarea unei astfel de zile au venit din partea mai multor organizații: Federația Internațională a Producătorilor Agricoli (IFAP), Asociația mondială a femeilor din zona rurală (ACWW), Rețeaua Asociaților femeilor africane din zona rurală (NARWA) și Fundația Summitul Mondial al Femeilor (WWSF).
Acest eveniment a fost considerat modul pragmatic de a obține recunoașterea și susținerea pentru rolurile multiple asumate de femeile din mediul rural, care se ocupă de obicei cu agricultura sau dețin mici afaceri.La Oxentea, ca și în alte localități, femeile îndeplinesc mai toate lucrurile atît pe lîngă gospodărie, cît și în cîmp. Uneori uită și de sine, consacrîndu-și viața pentru cei dragi. Viața, arta, chiar și energia se declină la feminin. Ideea, că și lupta și pâinea sunt tot femei. Ambițioase, dinamice, cu plăcerea muncii, fac ca intervenția lor să fie mai intuitivă, mai benefica....Cu ocazia acestei sărbători vă urez să fi-ți sănătoase, frumoase, deosebite, fericite și inconjurate de cei dragi, încît să aveți mereu zîmbetul pe buze.

 


Cu profund respect, Buzila Rodica, director executiv, 
AO Clubul Femeilor "INSPIRAȚIE".

вторник, 14 октября 2014 г.

Vizită de studiu și schimb de experiență în Polonia

Avem de la cine învăța!


Vizita, care am întreprins-o în Polonia în cadrul programului de granturi al Fundației Est Europeane, mi-a trezit impresii pozitive și motivante de a merge înainte cu îndrăzneală și perseverență;  certitudinea, că multe obstacole pot fi depășite sau evitate, dacă se dorește mult, dacă se muncește mult și dacă ai drept model experiența altor persoane, care sunt gata să te ajute și să te îndrumeze. Mă refer la acele modele de antreprenoriat social, pe care am avut ocazia să le cunosc în cadrul acestei vizite de studiu. Referindu-mă și la ideea proiectului nostru, dar și a colegilor din celelalte organizații, reeșind din domeniul antreprenoriatului pe care îl vom dezvolta, consider că lista organizațiilor vizitate a fost bine gîndită. S-a mers la organizații, care au resimțit un anumit progres (Stațiile de colectare și sortare a deșeurilor - Platform for Integration  of the Disabled Persons PION , EKON) dar și la organizații (Cooperative sociale) care sunt de abea la început de cale (Vitasana –“Włoszczyzna”) și reușesc să facă față provocărilor economiei de piață.








În prima zi am vizitat Friends of Disabled Society (Towarzystwo Przyjaciół Niepełnosprawnych), unde am fost întîmpinați de Iwona  Śnieguła (Manager), Kamila Niedźwiedzka (Work trainer) și Dariusz Krajewski  (member of Me-You-Us Society). Aici ne-am prezentat și am discutat despre activitatea Societății Prietenilor cu Dezabilități. Aici activează cîte 5 profesori (traineri, psiholog, asistent personal, consilier vocațional) care ajută la incluziunea a 20 persoane cu dizabilități. Beneficiarii muncesc cîte 5 ore și 15 minue conform legislației, au o oră de relaxare și pentru ei se mai organizează zile de terapie, ca exemplu – 4 zile la munte, unde au primit și tratament. Pentru fiecare persoană este întocmit un Plan individual. După perioada de instruire, care durează 3-4 ani, primesc Certificat și pot să se promoveze pe piața muncii. Ei sunt susținuți de Stat, au creat un Fond de susținere.

Apoi am vizitat Atelierele de lucru, unde i-am găsit pe beneficiari încadrați în activități de confecționare a bijuteriilor și altor lucruri hand made, la activități de renovare a mobilei vechi, etc. Vizitînd magazinul deschis în apropiere, am rămas impresionați de lucrările acestor persoane. Informația utilă pe care am primit-o la această întreprindere socială se referă la metodele de lucru cu persoanele cu dizabilități.




A doua vizită a fost la Centru de reabilitare și Relaxare “Zacisze”  Aici am fost întîmpinați de Justyna Stasiak (psiholog) și Agnieszka Sas (psiholog și manager de terapie). Ele ne-au povestit despre activitatea Centrului și metodele de lucru cu beneficiarii – personae bolnave de șizofrenie. Ei au un program individual de educație prin muncă și mai include treninguri de abilități sociale:
-          Igiena personală,
-          Bugetul public
-          Să relaționeze cu instituțiile publice, etc.
Utilă a fost și informația prezentată de Dariusz Krajewski  (member of Me-You-Us Society), care ne-a relatat despre ce fel de activități practică beneficiarii: arta ceramicii, pictură, lucru manual, etc.

Am ținut să concretizăm despre sursele financiare care au fost utilizate pentru realizarea acestui proiect și am aflat că, 30 % au fost sub formă de granturi. Antreprenoriatul social desfășurat aici, ține de activitatea unui Hotel Klos și o cantină, care prestează servicii nu doar pentru persoanele de la Centru de reabilitare și Relaxare “Zacisze”, dar și pentru persoanele ce se odihnesc aici, pot fi organizate diferite ceremonii.
Despre Hotelul Klos ne-a povestit Dariusz Krajewski  (member of Me-You-Us Society).










Beneficiari ai Centrului de Reabilitare, persoane excluse din societate, lucrează la dezvoltarea sa și a instituției. Aici am conștientizat că:  lucrul se adaptează la nevoile oamenilor și nu invers.






 


Am vizitat Social Cooperative  Issa – La Granda hostel and Granda Café  unde am discutat cu Jakub Klimczak (membru al Cooperativei Sociale). Aici activează 5 membri-fondatori ai Cooperativei și alți 4 membri noi, mai sunt în căutare de personal. Ei activează 24 ore din 24. Cu 3 ani în urmă ei au primit un grant de la UE și support de la alte ONG uri cu profil social.La moment sunt concurenți liberi pe piață. Antreprenoriatul social pe care îl desfășoară ține de ajutorarea producătorilor agricoli de ași vinde produsele în fiecare zi de Joi în apropierea Hotelului.10% din venitul din vînzări este donat de producători Cooperativei sociale. SUnt în progres serviciile catering, deoarece produsele VEGO se întîlnesc mai rar, dar sunt solicitate tot mai des. Un lucru important și util pentru mine a fost informația despre relațiile de lucru a membrilor Cooperativei: se comport de la egal la egal și sunt remunerați tot egal.




Apoi am vizitat Social Cooperative Vitasana –“Włoszczyzna” restaurant, unde am discutat cu Emilia Zemsta (president). Acest Restaurant activează de o  lună. Sunt 5 persoane fondatori și 5 persoane angajate. Ca acțiuni sociale, c ear urma să fie întreprinse vor fi ateliere de gătit pentru personae defavorizate din societate, seri tematice cu discuții despre produsele sănătoase din bucătăria italiană, hrană gratuită pentru anumit număr de personae defavorizate (bătrîni, copii). Vor iniția treninguri vocaționale. Cred că am să am în vizor aceste oportunități pentru activitatea cantinei pe care o vom deschide și noi în curînd. Cooperativele sociale sunt scutite de plăți TVA și sunt obligate să realieze obiective sociale. Iar angajații peste un an de activitate, pot devein membri ai Cooperativei. 





















În vizita din orășelul Brzeziny, am fost primiți de Roman Sasin  (vice mayor of City Brzeziny) și Ryszard Śliwkiewicz (president of  Social Cooperative  Communal service) de la care am aflat mai multe informații despre activitățile din Brzeziny. Aici a fost constituită prima Cooperativă social cu 3,5 ani în urmă, care se ocupa cu colectarea deșeurilor, care acum are 57 angajați: 33 lucrează permanent, restul se schimbă prin rulaj și sunt din diferite categorii sociale (vulnerabili, foști deținuți). Acum cooperative este în gestiunea APL, fiind donată de fondatori primăriei. În present se ocupă nu doar de colectarea și sortarea deșeurilor, dar sunt implicați și în lucrările de reparație a drumurilor, care între timp au o stare mult mai bună. Orășelul are surse proprii de energie electric și nu se opresc aici, se gîndesc să realizeze instalații orizontale de producer a energiei electrice și chear să deschidă în localitate prima stație de alimentare a mașinilor, ce vor circula cu motor electric. De asemenea doresc să deschidă o zonă economică pe o suprafață de 23 ha. Se urmăresc 5 obiective sociale ce țin de dezvoltarea orașului. Întreprinderea comunală este foarte important pentru orășel. Întreprinderea nu urmărește scopul de profit, care în present este de 450000 euro. Acești bani sunt investiți în scopuri sociale: ajută persoanele care nu au avut un loc de muncă, să se integreze persoanele cu dizabilități și foștii deținuți. Odată cu integrarea persoanelor defavorizate în cîmpul muncii , APL cheltue cu 30% mai puțin pentru întreținerea persoanelor sociale. Mulți manageri din țară vin în Brzeziny pentru a prelua experiența.



M-a impresionat vizita pe care am efectuat-o la Stația de colectare și sortare. Am dialogat apoi cu Marcin Pluta (mayor (primar) of City Brzeziny), care prin energia pe care o are, motivează pe cei din jur să realizeze lucruri frumoase.
Aici fiecare persoană se simte importantă. Mi-a plăcut metoda de colaborare între autorități și persoanele din grupurile vulnerabile.















La Networking dinner  with President of City of Zgierz,  ne-am întîlnit cu  Iwona Wieczorek, primara localității și cu Jarosław Wasiak, vice president of Me-You-Us Society. Cooperativa  socială, a fost renovată cu suportul unui grant exterior (grant from Iceland, Liechtenstein and Norway through the EEA Financial Mechanizm). A fost deschisă o unitate de alimentație publică cu o casă de cazare, sală de conferințe. 
























Ultima întreprindere socială vizitată vineri, 12 septembrie, a fost Platform for Integration  of the Disabled Persons PION , EKON.  Marta Jabłońska (President of the Board of the Association) ne-a întîmpinat și l-a prezentat pe coordonatorul proiectului, care ne-a informat despre realizările proiectului. Rezultatele și beneficiile implementării proiectului erau vizibile, orașul este curat, îngrijit. De fapt organizația urmărește două direcții de dezvoltare: instruirea și integrarea persoanelor cu dizabilități  în cîmpul muncii.
Pînă la moment au fost integrate 900 persoane, dintre care 100 cu dizabilități mintale.
Organizația are stabilite parteneriate cu agenți economici și au reușit să angajeze déjà 150 de personae în aceste companii.
La colectarea și sortarea deșeurilor sunt angajate 300 persoane, din care 250 sunt cu dizabilități mintale. Sunt cunoscuți în tot Orașul, deoarece merg din casă în casă și colectează cacii cu ciment. Sunt foarte harnici. Pe lună reuțesc să colecteze circa 300 t de gunoi, dintre care circa 90% este reciclabil. Este solicitat pentru reciclare atît în Polonia, cît și în Germania.
Elementul social al întreprinderii mai constă în educația ecologică a populației: învață populația să separe deșeurile. Din 2013 în Polonia cetățenii, conform Legii, sunt obligați să separe deșeurile.
La moment întreprinderea obține profit și se autofinanțează. Este vorba de aproximativ 10 mln.  euro anual.   
Organizația este cunoscută în toată țara și UE, sunt susținuți de cetățeni. 













În concluzie aș putea spune, că modelul polonez de dezvoltare este unul ideal. Republica Moldova ar trebui să preea multe lucruri utile de la prietenii polonezi. Dorință să fie! Pentru început putem să începem cu realizarea unor lucruri minore, pe puterile noastre, la nivel de organizație în contextul proiectelor pe care le implementăm în domeniul antreprenoriatului social.
Un alt aspect, pe care aș dori să-l realizăm pe parcursul implementării proiectului, ține de mentalitatea persoanelor din grupurile social-vulnerabile, beneficiari direcți ai proiectelor noastre.
Îmi vine în gînd acum o parabolă (o pildă):

Trei bărbați lucrau din greu la construcția unei biserici pe-o stîncă: cărau pietrele la deal.
Un trecător îi întrebă:
-          Ce faceți aici?
Primul a răspuns supărat:
-          Tăbîrcesc blestematele astea de petroae la deal!
Al doilea a zis:
-          Duc petroaele la deal să cîțtig ceva parale pentru familia mea!
Iar al treilea a răspuns cu mîndrie:
-          Eu ajut să construim Casa Domnului!

Și dacă aș face tangență cu situația din Republica Moldova, majoritatea răspunsurilor noastre ar semăna cu răspunsul primului lucrător. Mi-aș dori să scimb ceva și în această privință, ca măcar peste  cinci ani   să facem parte din acei, care vor răspunde cu mîndrie: eu îmi construesc viitorul! 
























This study visit is organized by East – Europe Foundation Moldova from financial resources offered by the Swedish Government through the Swedish International Development Cooperation Agency (Sida), by the Ministry of Foreign Affairs of Denmark/DANIDA and by Polish-American Freedom Foundation, Study Tours to Poland Programme.


       

Поиск по этому блогу