Clubul Femeilor "INSPIRAŢIE"

воскресенье, 14 мая 2023 г.

Concurs de selectare a exsperților/expertelor





Informație generală:

Asociația Obștească Clubul Femeilor „Inspirație” a fost constituită în scopul Încurajării şi abilitării femeilor din mediul rural, a tinerilor și persoanelor din grupuri defavorizate în vederea participării active  în viaţa comunităţii și promovării imaginei femei şi egalităţii de şanse în societate.

Despre proiect

Asociația Obștească Clubul Femeilor „Inspirație” implementează în perioada aprilie – septembrie 2023 proiectul „Dezvoltarea și consolidarea capacității instituționale a AO Clubul


Femeilor „Inspirație”, ce este un sub-grant în cadrul proiectului „Construirea păcii durabile și incluzive, consolidarea încrederii și coeziunii sociale pe ambele maluri ale râului Nistru   implementat în comun de către Oficiul ONU pentru drepturile omului (OHCHR), PNUD, UN Women, finanțat prin intermediul Fondului Națiunilor Unite pentru Consolidarea Păcii (UN PBF). Scopul proiectului este „Consolidarea capacităților manageriale ale AO Clubul Femeilor „Inspirașie” și obținerea Statutului de Utilitate Publică.”

 

Despre concurs

În cadrul acestui proiect, Asociația anunță concurs de selectare a experților/expertelor în: 


1. Elaborarea strategiei și a planului de activitate al organizației cu integrarea perspectivei de gen pentru perioada 2023-2028; (ateliere de lucru cu echipa)

2. Elaborarea Manualului de politici și proceduri interne ale organizației. (Atelier de lucru cu echipa managerială a organizației în scopul elaborării Manualului, ajustării/modificării politicilor interne ale organizației. (4 politici interne: P. de resurse umane/de cadre; P. de salarizare; P. de achiziții; etc.)

3. Dezvoltarea/ajustarea organigramei organizației și actualizarea fișelor postului, inclusiv pentru pozițiile noi: îngrijitor la domiciliu. (Contracte de muncă, Contracte de prestări Servicii,

organigrama, etc.)

4. Crearea parteneriatului între sectorele public, antreprenorial și civic, capabil să contribuie la

dezvoltarea serviciilor sociale. (Atelier de instruire în domeniul elaborării Strategiei Colectării de fonduri pentru diversificarea șerviciilor sociale pentru persoanele vârstnice.)


Calificare:

  • Studii  sau calificare în domeniile de competență pentru care se aplică;
  • Experiență în domeniul de competență pentru care se aplică;
  • Abilități de livrare interactivă a cunoștințelor și utilizare a platformelor online;
  • Disponibilitate de deplasare în teritoriu.

Sarcini:

  • Pregătirea materialelor și elaborarea agendei atelierelor de lucru;
  • Elaborarea materialelor de suport pentru echipă;
  • Asigurarea unei bune desfășurări a procesului de instruire;
  • Participarea la ședința de validare a rezultatelor.

Livrabile:

  • Agenda pentru instruiri și suportul de curs/prezentarea PPT;
  • Ședințe online pentru capacitarea echipei Asociației;
  • Ședință offline de validare practică a rezultatelor echipei.

Condiții de muncă:

  • Tipul contractului – contract prestări servicii;
  • Perioada de realizare a sarcinilor: mai-august 2023;
  • Formatul de realizare a sarcinilor: Online/ prezența fizică; lucru individual și în grup.

Dosarul va conține:

  1. CV-ul actualizat al formatorului/formatoarei, cu evidențierea informațiilor relevante domeniului de competență. 
  2. Scrisoarea de intenție cu descrierea succintă a programului de instruire (în limita unei pagini);
  3. Oferta financiară per zi de onorariu NET în MDL.

Modalitatea de depunere:

Dosarul va fi depus în limba română, până la data 25 mai 2023 inclusiv la adresa: clubulfemei@gmail.com  cu subiectului:  Expert/expertă  capacitare organizațională.

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului “Construirea păcii durabile și incluzive, consolidarea încrederii și coeziunii sociale pe ambele maluri ale râului Nistru”, implementat în comun de către Oficiul ONU pentru drepturile omului (OHCHR), PNUD, UN Women, și este finanțat prin intermediul Fondului Națiunilor Unite pentru Consolidarea Păcii (UN PBF). 







вторник, 2 мая 2023 г.

Dezvoltăm capacitățile organizaționale pentru prestarea unor servicii noi sociale.

   Recent Asociația Clubul Femeilor „Inspirație”, alături de alte 6 organizații obștești din țară a fost selectată și va primi un suport financiar de 172 290, 00 lei în cadrul programului de granturi mici Construirea păcii durabile și incluzive, consolidarea încrederii și a coeziunii sociale în Moldova”, implementat în comun de către Oficiul ONU pentru drepturile omului (OHCHR), PNUD, UN Women, și este finanțat prin intermediul Fondului Națiunilor Unite pentru Consolidarea Păcii (UN PBF).






















  Obiectivul tematic și prioritățile proiectului nostru sunt: perfectarea politicilor interne ale AO Clubul Femeilor „Inspirașie”, instruirea personalului, digitalizarea organizațională, pregătirea dosarului și depunerea Cererii către Comisia de Certificare de pe lângă Agenţia Servicii Publice (ASP)
  Asest proiect ne va permite să trecem printr-un proces de rebranding și să obținem Statutul de Utilitate Publică. Obținerea Statutului de Utilitate Publică ne va permite să devenim o organizație mai puternică, bine consolidată, credibilă, având mai multe oportunități de realizare a scopurilor statutare, prin faptul, că vom putea oferi mai multe servicii sociale în teritoriu pentru persoanele vârstnice, vom putea accesa mai multe fonduri nerambursabile, inclusiv finanțare cu destinație specială din fondurile de stat, prin realizarea unui parteneriat durabil cu Autoritățile Publice Locale din Oxentea. Și nu în ultimul rând, deschiderea câtorva locuri de muncă pentru femeile din categorii vulnerabile. Avem planuri bine stabilite benefice pentru persoanele vârstnice solitare. 
  În cadrul acestui proiect vor fi instruiți  și vor primi certificate de bucătar 3 angajați ai cantinei „ABURAȘ”, 1 contabil și 6 femei din categorii defavorizate, care vor fi instruite și vor primi certififacte de îngrijitor la domiciliu, cu perspectivă de angajare. 
  Pentru dezvoltarea durabilă a organizației, pentru a cunoaște mai bine cum putem organiza cu succes unele servicii sociale noi, vom invita experți pe domenii  specifice necesare,  in domeniul dezvoltarii, capacitării instituționale.
  Mulțumim finanțatorilio pentru suport și succese tuturor nouă pentru realizarea cu succes a obiectivelor stabilite.

Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului “Construirea păcii durabile și incluzive, consolidarea încrederii și coeziunii sociale pe ambele maluri ale râului Nistru”, implementat în comun de către Oficiul ONU pentru drepturile omului (OHCHR), PNUD, UN Women, și este finanțat prin intermediul Fondului Națiunilor Unite pentru Consolidarea Păcii (UN PBF).  





Поиск по этому блогу